marți, februarie 24

Italian beat loveste mortal cu masina un roman si este cercetat in stare de libertate


Un român în vârstă de 31 de ani a fost accidentat mortal de un italian de 24 de ani care se afla în stare de ebrietate şi consumase droguri. Autorităţile italiene au dispus cercetarea şoferului în stare de libertate.

Accidentul a avut loc pe şoseaua ce leagă zona Tiberine de Capena. Tânărul italian şi-a continuat drumul până acasă, după care, realizând gravitatea situaţiei s-a dus la carabinierii din Capena şi le-a povestit ce se întâmplase.

Ajunşi la locul accidentului, carabinierii au găsit trupul neîsufleţit al românului pe marginea şoselei, în iarbă.

Autorul accidentului a fost supus controlului de alcoolemie care a rezultat pozitiv cu un nivel al alcoolului în sânge peste 1,5 grame pe litru. A ieşit pozitiv şi controlul privind consumul de droguri, rezultând în sângele tânărului şofer italian urme clare de cocaină şi marihuana.

Deşi iniţial, italianul de 24 de ani a fost arestat, autorităţile au dispus ulterior cercetarea sa în stare de libertate - decizie motivată prin faptul că, prin autodenunţul său, acesta nu mai reprezintă un pericol public.

sursa: www.libertatea.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu